Amenajari si Dotari HoReCa

Dotari hoteluri, restaurante, baruri, cafenele cu echipamente de bucatarie si obiecte de mic inventar: tacamuri, vesela (farfurii), pahare, accesorii (oale, cratite, polonice, linguri servire, tavi, recipiente transport, etc)

Despre subiecte 8 decembrie 2009

Despre ce subiecte v-ar interesa sa discutam referitor la amenajarile de interior? Spune-ti ce ati dori sa aflati si ne vom da interesul de a va asigura un raspuns prompt si folositor.

 

Iluminatul interior 27 noiembrie 2009

Un interior poate fi luminat cu ajutorul luminii naturale ( a soarelui ) sau cu ajutorul luminii artificiale, fiecare avand atat avantaje cat si dezavantaje, astfel: lumina naturala reproduce foarte bine culorile si are o luminozitate mare dar este inegala ca distributie intr-un spatiu si poate elibera o energie termica neplacuta; lumina artificiala este constanta si ne permite un control total asupra ei dar reproducerea culorilor nu este prea buna si implica costuri. Cantitatea de lumina dintr-un spatiu depinde atat de sursele de lumina cat si de culoarea si proprietatile materialelor ( reflexie,transparenta) pentru ca lumina dintr-un spatiu este formata din lumina directa ce vine de la sursa plus lumina indirecta rezultata prin reflexia acesteia. Iata cateva chestii practice: un perete de culoare deschisa reflecta aprox. 75% din lumina primita in timp ce unul de culoare inchisa reflecta doar 10% ; cele mai reflexive culori sunt albul si galbenul – aprox 85% iar cea mai slaba reflexie o au negrul, griul inchis si movul – 5% ; sticla clara lasa sa treaca 90% din lumina si reflecta 10% pe cand la sticla sablata raportul este de 50% – 50%. Concluzia este ca intr-o incapere in care predomina albul sau culorile deschise cantitatea de lumina va fi mult mai mare in comparatie cu un spatiu in care predomina culorile inchise.
Acum voi enumera modurile de iluminare ce pot fi folosite intr-un spatiu. Majoritatea interioarelor sunt iluminate incorect prin intermediul unui singur corp de iluminat montat pe tavan. Iluminatul corect este cel diferentiat si se face cu ajutorul mai multor corpuri de iluminat in toate zonele incaperii. Astfel obtinem cele trei tipuri de iluminare necesare: iluminatul general, iluminatul local si iluminatul de atmosfera.Iluminatul general este necesar pentru orientarea intr-o incapere si nu necesita o intensitate foarte mare.Acesta se realizeaza prin corpuri de tavan sau scafe ce dau o lumina directa sau indirecta. Iluminatul local trebuie sa fie mai puternic si se obtine cu ajutorul veiozelor cu picior sau corpuri tip reflector. Iluminatul de atmosfera se utilizeaza pentru scoaterea in evidenta a anumitor elemente din incapere ( ziduri de piatra, vitrine, tablouri,perdele). Fiecare incapere din cadrul locuintei are nevoie de acest tip de iluminat diferentiat; de exemplu la bucatarie avem un iluminat general obtinut printr-un corp montat pe tavan, un iluminat local deasupra locului de luat masa si a frontului de lucru si un iluminat de atmosfera prin iluminarea vitrinei din cadrul mobilei de bucatarie. Chestii practice: intensitatea luminii unei veioze situate la 2 m de un perete, este de 100 lucsi, daca o departam la 4 metri intensitatea o sa fie de doar 10 lucsi ; pentru tavan folositi corpuri care lumineaza atat pardoseaua cat si tavanul (de tip glob) in caz contrar veti avea nevoie de alte corpuri care sa lumineze si tavanul ; corpurile cu tuburi luminiscente au un randament foarte bun ( flux luminos foarte mare si durata mare de folosire) dar temperatura luminii este foarte rece, deci reproducere culorilor nu este fidela.
Pentru ca proiectarea iluminatului sa fie completa mai ramane sa tineti cont de forma si materialul corpurilor de iluminat astfel incat acestea sa fie in concordanta cu stilul amenajarii spatiului.

Sursa: habitato.ro

 

Iluminatul artificial

Iluminatul artificial al constructiilor reprezinta o exigenta ambientala la fel de importanta ca si asigurarea iluminarii naturale a incaperilor si se face prin intermediul unor particularitati arhitectonice specifice, de inchidere a suprafetelor (ziduri, diafragme), care asigura si ventilarea naturala a spatiilor delimitate.

In cazul unor constructii noi, in urma stabilirii functiunilor specifice tuturor incaperilor si a dotarii acestora cu diferitele utilitati, una dintre problemele de maxima importanta o reprezinta alegerea traseului pentru dispunerea instalatiilor electrice. Totusi, acest aspect poate fi luat in calcul abia in urma stabilirii precise a posibilitatilor, exigentelor si stilului de mobilare a incaperilor. Traseul retelei de fire electrice se stabileste si in functie de dispunerea spatiala a diferitelor piese de mobilier, in scopul pozitionarii adecvate si functionale a racordurilor si a bifurcatiilor de retea. Totodata, vor fi luate in calcul si eventualele modificari sau devieri de traseu, antrenate de o posibila schimbare a dispozitiei functiunilor.

Tipologie

In functie de amplasarea ariei vizate, se disting doua tipuri de iluminare: globala si locala. Iluminarea globala implica asigurarea unei lumini dispersate uniform, cu o intensitate constanta. Iluminarea locala, sau directionata, se refera la o lumina dirijata, de mare intensitate, aplicata aproape punctiform. Mai putin utilizata la scara larga, dar de un considerabil efect ambiental, este iluminarea „de stare“, globala sau locala, cu caracter reprezentativ, care are rolul de a evidentia anumite aspecte sau suprafete ale obiectelor dintr-o incapere.

In functie de orientarea spotului de lumina, se stabileste o alta tipologie, care vizeaza iluminarea directa sau indirecta. Iluminarea indirecta presupune dirijarea spotului de lumina spre tavan, care, in aceasta situatie, este preferabil sa fie finisat in alb. Prin reflectia luminii pe aceasta suprafata se obtine o intensitate constanta in toate punctele incaperii, odihnitoare si fara contraste puternice. Aceasta solutie este recomandata mai ales in cazul incaperilor joase, contribuind la dilatarea optica a spatiului si la atenuarea efectului asfixiant indus de tavanele joase.

Daca finisajul tavanului este realizat in culori, exista posibilitatea iluminarii incaperii cu o sursa de lumina dispersa, intr-o nuanta mai deschisa decit cea a tavanului.

In cazul optiunii pentru iluminarea directa, trebuie sa se tina cont de natura obiectelor si a suprafetelor expuse luminii, precum si de posibilitatile de absorbtie si de reflecxie a luminii pe aceste suprafete. In acest sens, este cunoscut faptul ca obiectele de culoare inchisa sau mate absorb lumina, spre deosebire de cele deschise sau lucioase, care o reflecta. In cazul iluminarii directe, trebuie evitate situatiile in care se creeaza reflectii puternice, jocuri de lumini sau spoturi directe, care pot genera disconfort.

Pentru obtinerea unei iluminari optime, trebuie ca sursele de lumina sa fie adecvate la specificul ambientului vizat. Astfel, o sursa de lumina este considerata adecvata daca:

~ intensitatea luminii corespunde necesitatilor de iluminare locale sau globale;

~ nu genereaza reflexii excesiv de puternice;

~ dispersia luminii este uniforma, fara contraste.

*Exceptie de la aceasta exigenta fac situatiile in care sunt urmarite tocmai aceste efecte (evidentierea unor statuete, lucrari plastice, finisaje deosebite ale peretilor sau tavanelor, diverse accesorii si obiecte decorative);

~ prezinta siguranta in exploatare;

~ asigura posibilitatea directionarii spotului de lumina  in functie de necesitate;

~ se integreaza in ansamblul decorului ambiental, atat sub aspect estetic, cat si din punct de vedere functional.

In general, dispozitivele si corpurile de iluminat sunt realizate pe baza a trei principii constructive: cele care dirijeaza spotul de lumina spre tavan, cele care directioneaza lumina spre pardoseala, cel de-al treilea tip reprezentand o solutie mixta intre aceste doua formule.

Sursa: casamea.ro

 

 
%d blogeri au apreciat asta: