Amenajari si Dotari HoReCa

Dotari hoteluri, restaurante, baruri, cafenele cu echipamente de bucatarie si obiecte de mic inventar: tacamuri, vesela (farfurii), pahare, accesorii (oale, cratite, polonice, linguri servire, tavi, recipiente transport, etc)

Mobilier pentru ferestre 8 Ianuarie 2010

Cu toţii ştim că tratarea ferestrelor joacă un rol extrem de important în procesul de amenajare a interioarelor. Efectul estetic pe care acestea îl creează influenţează atât stilul, cât şi confortul locuinţei. Deşi părea imposibil, pentru cei care preferă altă variantă decât cea a textilelor, am descoperit acum o soluţie practică, dar şi elegantă.

Puterea de sugestie pe care textilele o au în cadrul locuinţei este binecunoscută. Varianta coordonării lor cu accesoriile ce compun ambientul este de departe cea mai convenabilă metodă de decorare. Cu toate acestea, există şi au existat mereu persoane care din comoditate sau din simplitate au preferat înlocuirea draperiilor şi a perdelelor cu alte metode de umbrire. Din păcate, variantele disponibile până acum nu au fost cele mai fericite din punct de vedere este­tic (jaluzelele de orice tip). Acum însă avem şi noi în ţară o variantă elegantă şi durabilă, de care alte ţări se bucură de zeci de ani.

Alternativa

De secole, shutter-urile au fost considerate ca făcând parte din ramura mobilierului de interior. Deşi sunt noi pe piaţa românească de profil, în lume sunt extrem de cunoscute şi utilizate. Ele oferă opţiuni de decor tradiţional pentru orice interior. Pe lângă funcţiunea de control al luminii naturale, prin conceptul lor, ele sunt proiectate să asigure protecţie zonelor intime ale locuinţei atât la propriu, cât şi la figurat. Şi estetic, şi funcţional, ele constituie o alternativă la clasicele variante de îmbrăcare a ferestrelor cu materiale textile.

Indiferent că sunt realizate din lemn masiv sau din lemn compozit, realizarea lor necesită o organizare meticuloasă a fiecărei etape de producţie: cercetare şi dezvoltare, design de produs, sursă pentru materie primă, producţie propriu-zisă, controlul calităţii şi chiar ambalarea produselor. Disponibile într-o selecţie de culori clasice destul de variată, shutter-urile pot fi comandate şi într-o gamă largă de opţiuni de design, cum ar fi pervazuri decorative, lamele de diferite mărimi, profile variate de rame, tijă de înclinare la vedere sau ascunsă şi diferite sisteme de acoperire a uşilor de terasă.

Construcţia unui shutter porneşte cu un substrat de lemn compozit de înaltă clasă. În procesul de fabricaţie se folosesc materiale dintre cele mai bune şi cea mai nouă tehnologie, ceea ce are ca rezultat un produs de maximă calitate. Pentru a-l recunoaşte, aveţi în vedere urmă­toarele proprietăţi: să se închidă perfect, să fie bine fi­nisat şi să nu aibă scăpări de lumină. În timp, el trebuie să reziste la răsuciri, arcuiri, loviri şi alte forme de soli­citare mecanică.

Nume consacrat

De 30 de ani compania Norman aduce funcţionalitatea şi eleganţa în casele din lumea întreagă, fiind cel mai mare producător de mobilier de ferestre. În design, ei au păstrat de-a lungul timpului tradiţia, progresul tehnic acumulat transformând produsele într-unele high-class. Cel mai fin mobilier de fereastră este realizat cu specificaţii tehnice unice şi extrem de precise care îl fac cel mai trainic şi exclusivist produs din gama lui. Iar dacă modelele sunt general cunoscute şi neschimbate în lume, Norman îşi personalizează gama de produse prin rama Deco, care adaugă încrustaţii decorative pe orice fereastră neornată. Calitativ vorbind, această firmă şi-a însuşit nişte plusuri considerabile prin patentarea unor soluţii proprii garantate: shutter-urile din gama Woodlore folosesc o tehnologie de acoperire a lamelelor cu polimeri ce conţin inhibitori uv, care protejează de deco­lorare sau de rugină.

Astfel, ele rezistă la temperaturi până la 60 de grade, fără a se încovoia sau îngălbeni ca jaluzelele din vinil disponibile pe piaţă. În plus, rezistenţa la încovoiere şi la alte deformări asigură o închidere perfectă, precum şi o operare uşoară pe termen lung. De asemenea, accesoriile metalice sunt inoxidabile, rezistente la coroziune. Astfel, sistemele de prindere sunt si­gure şi durabile.

Sisteme brevetate

În procesul de producţie al firmei Norman se foloseşte şi o tehnologie de ramforare a lemnului, printr-o procedură care prinde mai multe straturi de lemn prin presiune, căldură şi o formulă chimică patentată. Aceasta asigură un puternic nivel de stabilitate a miezului ramelor şi are ca rezultat un întreg sistem cu rezistenţă maximă, ceea ce implică un proces mai scump de producţie decât cel obişnuit. Dar stabilitatea în timp merită efortul financiar. O altă inovaţie prezentată de Norman este aceea a folosirii magneţilor ascunşi în ramă. Scopul lor este să ţină uşile shutter-ului închise perfect şi sigur, păstrând totuşi o faţă curată şi fluidă.

Comanda

Fiecare shutter Norman este construit la comandă, pentru fiecare lucrare în parte. Se foloseşte o manufactură autentică, personalizată, pentru fiecare client în parte, pentru a asigura o potrivire perfectă atât estetic, cât şi funcţional. Gama de nuanţe disponibile este extrem de variată: de la diverse nuanţe de alb până la întreaga gamă de esenţe de lemn existente. Ele pot fi alese după mostre pe care le găsiţi în showroom-urile firmei.

sursa: casa.jurnalul.ro

Share

Anunțuri
 

Cum sa decorezi camera unei adolescente 27 Decembrie 2009

Filed under: Amenajari de interior — ADHoreca @ 19:18
Tags: , , , , , ,

In cazul fetelor, adolescenta este o perioada de tranzitie extrem de incarcata emotional. Un spatiu privat este vital in aceasta perioada. Camera personala ii serveste ca spatiu de studiu, odihna, distractie si, foarte important, ca si carte de vizita pentru prietenii sai. Da-i o mana de ajutor si reamenajeaza-i camera in conformitate cu gusturile si schimbarile ei actuale.

Pasul 1. Stabiliti o tema

Stabilirea si respectarea unei teme este foarte importanta atunci cand amenajezi. Vei sti intotdeauna ce cauti si ai cateva repere fixe dupa care te poti ghida. De asemenea, daca tema este aleasa bine, ea poate incuraja latura respectiva a fiicei tale. Spre deosebire de camera unui baiat, in cea a fetei poti alege dintr-o multitudine de teme in functie de culori, motive (flori, inimioare, animale etc) sau domenii (muzica, pictura, design vestimentar).

Pasul 2. Recupereaza piesele in stare buna

Dulapul roz pentru haine poate primi o noua fata in timp scurt. Daca este prea mic atunci fiica ta il poate folosi pentru a-si depozita posetele si incaltamintea. Un strat de vopsea sau o rola de folie autocolanta ar trebui sa rezolve problema imediat.

Patul poate fi transformat, de asemenea, cu doar putina imaginatie. Il poti inalta cu ajutorul unui set de picioare din lemn sau din metal pe care le gasesti in orice magazin de bricolaj sau il poti lipi de podea. Schimba-i culoarea, salteaua si asternuturile. In articolul “Cum sa dai o alta utilizare obiectelor vechi” vei gasi mai multe idei despre transformarea pieselor de mobilier. Pentru a economisi timp, foloseste pistolul pentru vopsit.

Jucariile de plus, cartile din copilarie si hainutele preferate ocupa, probabil, foarte mult spatiu. Depoziteaza-le in cutii impermeabile, de buna calitate, si depoziteaza-le in debara sau in garaj.

Pasul 3. Creeaza zone de interes specifice varstei

Chiar daca ne dorim ca un adolescent sa se preocupe in mare parte de scoala si studiu, trebuie sa recunoastem ca tentatiile varstei rareori se indreapta in aceasta directie. Conformeaza-te si ia in calcul si acest aspect atunci cand reamenajezi camera fiicei tale. Un spatiu generos pentru depozitarea cosmeticelor este extrem de important. Alege o comoda cu oglinda sau o masuta cu un scaun confortabil, de o inaltime potrivita pentru masa respectiva. Pentru un plus de spatiu, poti monta o oglinda cu suport pliant, pentru a putea fi apropiata si departata cu usurinta.

Zona de studiu trebuie sa fie foarte bine luminata si generoasa din punctul de vedere al spatiului. Ofera-i posibilitatea de a-si depozita cartile in apropierea biroului cu ajutorul unor corpuri suspendate sau al unor rafturi solide. Nu apropia biroul de calculator sau de studiu de fereastra, deoarece lumina puternica din aceasta zona poate afecta sanatatea ochilor.

Pasul 4. Alege mobila cool

Camera unei adolescente trebuie sa fie o zona foarte cool, care sa ii lase toate prietenele cu gura cascata. Pana la urma acest lucru este si in avantajul tau, deoarece fiica ta va prefera sa stea mai mult timo acasa decat in vizita la prietene.

Asa cum am spus si mai sus, o parte a mobilei poate fi schimbata cu ajutorul autocolantului sau a vopselei. In continuare va trebui sa investesti intr-un dulap incapator, cu numeroase compartimente. Un corp al dulapului va contine spatiu pentru prinderea umeraselor, in vreme ce altul va fi impartit pe rafturi si sertare pentru accesoriile vestimentare.

Daca spatiul iti permite, poti achizitiona un cuier in forma de pom, pentru atarnarea ghiozdanului de scoala, a hainutelor pe care le utilizeaza frecvent sau a pantofilor cu toc pe care ii admira de multa vreme, dar inca nu e momentul sa ii poarte. Astfel imbini utilul cu placutul si realizezi si o decoratiune la moda.

Pasul 5. Cauta cu grija culorile si materialele potrivite

Tema pe care ai ales-o iti va da si ideile cele mai bune in alegerea culorilor si a materialelor din camera. Avand in vedere ca adolescenta este o perioada a schimbarilor rapide, nu te hazarda in a vopsi intreaga camera in roz sau galben aprins. Alege culori contrastante sau neutre, astfel incat sa puna in valoare, sa completeze sau pur si simplu sa treaca neobservate in tema respectiva: alb, crem, gri, liliachiu etc. O alta varianta este sa colorezi peretii diferit unul de celalalt, pentru a putea modifica mai usor culorile pe viitor.

Materialele din camera unei adolescente sunt de obicei putin pretentioase si, cu siguranta, costisitoare. Tendintele si pretentiile actuale te pot face sa scoti din buzunar o suma bunicica pentru un asternut de pat sau pentru un covor. Noteaza-ti dorintele copilei si cauta cu atentie pe internet sau in magazine produse asemanatoare, insa la preturi acceptabile. Nu face compromisuri in ceea ce priveste materialul; alege bumbac de buna calitate pentru lenjerie si saten sau lana pentru cuvertura si pernele ornamentale.

Un alt aspect deosebit de important este montarea unei mochete groase si calduroase. Sensibilitatea fetelor atunci cand vine vorba de pardoseala rece trebuie sa te convinga sa alegi un asternut gros pentru podea. O mocheta de buna calitate sau un covor din blana artificiala sau lana nu trebuie sa lipseasca din camera fiicei tale.

Pasul 6. Accesoriile sunt vitale

Poate ca ar fi trebuit sa mentionam acest aspect inca de la inceputul articolului, pentru ca este punctul cheie al intregii amenajari. Oglinda. Dar nu orice fel de oglinda, ci una mare, atat de mare incat sa incadreze o persoana in intregime. O poti monta pe una din usile dulapurilor, pe un perete liber sau, in cazul in care fiica ta nu obisnuieste sa tranteasca usa atunci cand va certati, direct pe usa camerei.

In functie de anotimp si de luminozitatea incaperii, alegeti accesoriile potrivite pentru geamuri: perdele, draperii sau jaluzele. Culoarea acestora poate fi in contrast cu cea a peretilor si asemanatoare cu cea a covorului si a asternutului de pat. Materialul trebuie sa fie unul rezistent, insa suficient de transparent pentru a permite luminii sa intre in camera.

Completeaza camera cu cateva lampi si veioze cochete si practice si nu uita sa ii dai un plus de vitalitate cu un ghiveci de flori.

autor: Aura Oprisan
sursa: amenajarii.com

 

Decoratiuni si accesorii pentru sarbatori 12 Decembrie 2009

Filed under: Amenajari de exterior — ADHoreca @ 21:31
Tags: , ,

Casamea.ro

Ultimele tendinte in amenajarile facute cu ocazia sarbatorilor de iarna aduc o nota practica, potrivita cu vremurile in care traim.

Datorita felului in care au fost gandite, noile accesorii si decoratiuni mai pot fi folosite si cu alte ocazii – deci si-au pierdut din designul tipic de Craciun.

In primul rand, ar fi recomandat sa cumparam brazi ecologici. Se mai gasesc pe ici-pe colo, nu-s exagerat de scumpi, iar dupa 1 ianuarie nu mai trebuie sa-i aruncam pe geam, in spatele ori in fata blocului, ci ii putem planta in petecul de pamant ramas neinvadat de masini si asfalt.

Apoi, putem alege accesorii si decoratiuni pentru pom inspirate din decorul hibernal. Se poarta culori noi (inspirate din natura): cupru, negru, sampanie, cu aspect stralucitor de metal inghetat sau floare de mina.

Corect! E o schimbare vizibila fata de globurile din plastic, rosii sau albastre, agatate de ace sau ata. Cu noile decoratiuni, e mai usor si mai estetic: nu mai trebuie sa le agatam de nimic. Formele imita turturii sau stelele de zapada, „curg” pe ramurile bradului si se pot instala usor.

Stelele din varful bradului pot fi inlocuite de conuri in forma de coada de stea … Aceste accesorii au avantajul ca se mai pot folosi si cu alte ocazii – asta pentru ca nu sunt atat de fixate in constiinta noastra ca decoratii de brad.

In plus, starnesc imaginatia si ne poarta intr-o lume de basm moderna, inspirata poate si de eroii povestilor la moda acum: Harry Potter, micul Hobbit cu inima mare si talpa asemenea, Hannah Montana etc.

Un amanunt important: nu mai sunt la moda instalatiile de lumina! Nici geamurile de bloc impodobite in asa fel incat sa para mereu ca cineva tocmai este electrocutat inauntru! Sa nu va para rau, unele instalatii erau oricum destul de kitschoase. Mai degraba se folosesc lumanari parfumate asezate in suporturi speciale, sfesnice de toate tipurile su formele si mai nou felinare. Cateva felinare de dimensiuni diferite, dintre care cel putin unul supradimensionat si altele medii, vor aduce o nota retro dar si usor de poveste in casele voastre.

In ceea ce priveste masa traditionala de Craciun, o putem decora folosind acelasi tip de accesorii pe care le folosim la impodobirea pomului. In plus, putem folosi tacamuri argintii sau de argint si vesela in aceleasi culori.

Reinventarea accesoriilor de Craciun va compensa prin prospetime si originalitate efortul pe care il vom depune. Si chiar avem de unde alege!

 

 
%d blogeri au apreciat asta: